Ganduri la lumina mintii

Din jurnalul unui suflet trist





A iesit afara…Ploua…Avea nevoie de aer,se sufoca…A inceput sa mearga prin ploaie,si lacrimi reci i-au curs pe fata.Plangea,si plangea si cerul alaturi de ea…A stat asa,o vreme,si apoi s-a intors.
Mai tarziu,dupa ce ploaia a incetat,a plecat din nou.A mers pana la marginea orasului,undeva unde doar sunetul traficului se mai auzea in jur.A gasit o banca si s-a asezat…Si-a gasit in buzunarul hainei micul jurnal,avea legat de el si un creion si…a inceput sa-si asterne gandurile pe hartie:
Nu stiu ce sa mai fac,nu stiu cum sa mai controlez situatia.Ma indepartez tot mai mult de el,de noi.Nu inteleg de ce.Pur si simplu nu stiu ce sa-i mai spus,nu stiu cum sa-l mai privesc,cum sa-l mai ating…fara sa-l ranesc.Am avut o pasa proasta,e adevarat,si am neglijat totul.Poate am fost mai indiferenta si asta l-a durut.Se spune ca indiferenta doare cel mai tare.Si atunci el forteaza si mai tare nota,insista si mai mult in tot ce face si nu-mi place.Insa nu stiu ce s-a petrecut cu mine,de ce am fost asa indiferenta,poate.Vroiam sa fiu singura,sa nu mai vorbesc cu nimeni,simteam nevoia sa-mi ascult pur si simplu eul,sau sa fiu doar eu si cu umbra mea macar putin…Nu a inteles,am crezut totusi ca ma poate intelege fara sa-i spun. Probabil ca in momentele astea,in care avem nevoie de putina libertate,putina liniste,constientizez ca totul a fost pana acum o sufocare continua. Ne luam aerul,din dragoste.Un sfarsit absurd al sfortarilor noastre indaratnice.Poate e mai bine asa,sa evitam putin persoana celuilalt.Fara sa vorbim,fara sa ne vedem…Sa invatam sa ne fie dor,sa invatam sa iubim din nou.Sa invat sa-mi fie dor sa-l strang in brate,sa-l sarut…Cel putin asta i-am sugerat,si a fost si el de acord.Nu mai puteam continua in ritmul asta.
Apoi s-a oprit din scris,si-a bagat jurnalul in buzunarul de unde il luase si s-a intors acasa.Tot drumul a fost asa trista,a mers cu privirea cazuta in pamant si era pierduta in propriile-i ganduri…i se parea ca vede imaginea lui pe oriunde.
Ajungand,s-a intins direct in pat,se simtea istovita,slabita,a incercat sa doarma si a reusit,doar pentru 2 ore.Incepea sa se innopteze, si in camera numai razele lunii mai luminau usor.S-a trezit,s-a uitat in jur si a plans.Se simte goala fara el,pustiita de toate simtamintele.In timp ce lacrimile ii cadeau incontinuu pe obraz isi amintea de el,de locurile unde adesea obisnuiau sa mearga,de ziua in care l-a cunoscut,de tot ce insemna ea atunci cand era in preajma lui.Regreta pur si simplu ca se ajunsese aici.Ii era atat de greu sa nu-i auda vocea…el era vocea ei cand nu putea sa vorbeasca.Ii era atat de greu sa stie ca nu se vor mai vedea pentru ceva vreme,el era ochii ei cand ea nu putea sa vada.Ii era atat de greu sa nu fie aproape de el in momentele astea,el era puterea cand ea se simtea fragila,slaba.El era totul pentru ea.Si-a amintit care au fost ultimele lui cuvinte inainte de a pleca: “Plec…esti mai frumoasa ca niciodata!!!Te rog frumoas sa ma ierti…e vina mea….acum inteleg…sper sa mai pot redresa ceva.Sa stii ca niciodata nu am mai iubit pe cineva asa cum te iubesc pe tine.Ar fii vrut atat de mult sa-l stranga in brate atunci…dar…a renuntat.
Se innoptase de-a binelea.Era o noapte calda,stele licareau…Ea se mai linistise,nu mai plangea,insa gustul amar nu disparuse si nici starea trista din suflet.I se tot invartea in minte un citat dintr-o carte.Suna cam asa: “Se intampla uneori ca doua suflete sa se intalneasca pentru a nu mai forma decat unul singur. Si-atunci depind pentru totdeauna unul de celalalt. Sunt de nedespartit si se vor cauta neincetat, din viata in viata. Daca, in cursul unei existente terestre , o jumatate ar ajunge sa se desparta de cealalta, sa rupa juramantul care le leaga, cele doua suflete s-ar stinge de indata.Unul nu-si poate continua calatoria fara celalalt. ” (In alta viata – Marc Levy).Credea cu tarie ca sufletul ei si al lui erau cu adevarat unul singur.Si pastra vie speranta ca totul nu va fi decat un vis urat.Inca nu era totul distrus,defapt,se putea sa fie distrus totul insa nu sentimentele.Nu,acelea erau statornice,prea puternice…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s